Notificare GSK privind confidențialitatea și protecția datelor cu caracter personal pentru profesioniștii din domeniul sănătății

România

 

Ultima actualizare: 18 octombrie 2021

Această notificare privind confidențialitatea se adresează profesioniștilor din domeniul sănătății și altor experți care colaborează cu GSK.

Confidențialitatea este importantă pentru dumneavoastră, iar noi înțelegem acest lucru. Ne angajăm să vă tratăm informațiile cu caracter personal cu atenție și integritate.

Notificarea privind confidențialitatea vă prezintă informațiile cu caracter personal pe care le colectăm și modalitățile de colectare a acestora. Aceasta descrie motivul pentru care utilizăm informațiile dumneavoastră cu caracter personal și modul în care le protejăm și le păstrăm în siguranță. Această notificare privind confidențialitatea explică practicile noastre generale. Cu toate acestea, acolo unde legislația și reglementările locale ne impun să procesăm informațiile diferit sau să nu le procesăm deloc, ne vom conforma întotdeauna prevederilor legislative locale în vigoare

GlaxoSmithKline vă protejează confidențialitatea. „GSK”, „noi” sau „al nostru/a noastră/ai noștri/ale noastre” se referă la noi.

Informațiile cu caracter personal reprezintă toate informațiile care v-ar putea identifica în mod direct (de exemplu, numele dumneavoastră) sau indirect (de exemplu, CNP-ul dumneavoastră).

În această notificare privind confidențialitatea, vă explicăm:

h

 

Cine este operatorul care se ocupă de prelucrarea informațiilor dumneavoastră cu caracter personal?

GSK Services Unlimited, împreună cu compania GSK locală cu care colaborați, sunt operatorii informațiilor dumneavoastră cu caracter personal. Pentru informații suplimentare privind compania GSK locală relevantă, faceți clic aici, unde veți găsi informațiile de contact ale Responsabilului care se ocupă de protecția datelor în țara dumneavoastră (dacă este cazul).

 

Informații de contact și Responsabilul privind confidențialitatea și protecția datelor cu caracter personal

Dacă doriți să vă exercitați drepturile, dacă aveți întrebări referitoare la prezenta notificare privind confidențialitatea sau dacă doriți să obțineți mai multe informații ori să semnalați o problemă, puteți găsi detaliile fiecărui Responsabil local privind confidențialitatea aici.

Ce informații cu caracter personal colectăm de la dumneavoastră?

Informațiile cu caracter personal pe care le colectăm și le prelucrăm pot include:

  • Informații de bază – numele și prenumele dumneavoastră (inclusiv prefixul numelui sau titlul), pseudonimul, sexul (genul), vârsta sau data nașterii, precum și limba preferată.
  • Informații de contact – informațiile care ne permit să vă contactăm, de exemplu, adresa de e-mail personală sau de la locul de muncă, adresa de corespondență, numerele de telefon și profilurile de pe rețelele de socializare;
  • Cunoștințe și experiență profesională – informațiile dumneavoastră privind calificările, domeniile de expertiză, locul de desfășurare a activității, numărul de înregistrare ca profesionist autorizat și numărul de înregistrare ca profesionist în domeniul sănătății;
  • Informații financiare – numărul contului dumneavoastră bancar, al cardurilor de credit sau de debit și alte informații financiare și pentru compensare;
  • Informații tehnice și referitoare la activitatea în rețea – informații privind dispozitivul dumneavoastră și modul în care utilizați site-urile web, aplicațiile și sistemele noastre, inclusiv adresa dumneavoastră IP, ID-ul dispozitivului, modelul și versiunea hardware ale acestuia, informații referitoare la rețeaua mobilă, sistemul de operare și la alți factori de identificare online, tipul de browser, istoricul navigării, istoricul căutărilor, orele de accesare, paginile vizualizate, adresele URL pe care le-ați accesat, formularele trimise și locația fizică;
  • Conflicte de interese – aspectele care pot genera conflicte de interese – inclusiv dacă dumneavoastră sau un membru apropiat al familiei dumneavoastră este membru al conducerii sau angajatul unui partid politic, candidat pentru o funcție publică sau deține o funcție în guvern;
  • Informații privind călătoriile sau alte informații de identificare – inclusiv numărul actului de identitate național, al pașaportului, al permisului de conducere, numărul de identificare fiscală și preferințele de călătorie;
  • Informații privind istoricul profesional și/sau alte informații – inclusiv CV-ul, fotografia, informații privind studiile absolvite și interesele (cum ar fi subiectele specifice din domeniul sănătății despre care solicitați informații de la GSK); și
  • Utilizarea produsului – datele despre modul în care utilizați produsele noastre, interacțiunile și metodele preferate de comunicare cu noi, precum și serviciile pe care le utilizați.

Puteți decide să nu ne furnizați nicio informație cu caracter personal atunci când vi le solicităm.  Dacă decideți să nu ne furnizați informații cu caracter personal, acest lucru poate restricționa relațiile noastre cu dumneavoastră. De exemplu, este posibil să nu vă putem oferi serviciile pe care le-ați solicitat.

h

Cum colectăm informațiile dumneavoastră cu caracter personal?

Direct de la dumneavoastră atunci când:

  • creați un cont și un profil în portalul GSK Pro sau în alte site-uri web, aplicații și sisteme GSK;
  • trimiteți sau utilizați profilul dumneavoastră de pe o rețea de socializare pentru a contacta compania GSK;
  • vă înregistrați pentru a utiliza serviciile de autentificare pe care GSK le pune la dispoziție;
  • utilizați un cont și un profil în portalul GSK Pro sau în alte site-uri web, aplicații și sisteme GSK;
  • vă înregistrați la noi pentru a primi materiale promoționale;
  • interacționați cu unul dintre reprezentanții noștri de vânzări, specialiștii noștri în științe medicale sau direct cu centrele de tipul call-center;
  • interacționați cu unul dintre reprezentanții noștri de vânzări;
  • contactați echipa de asistență sau oferiți feedback;
  • participați la un eveniment online, cum ar fi un webcast;
  • răspundeți la un sondaj la care decideți să participați;
  • ne trimiteți detalii despre evenimentele adverse sau solicitări ale unor informații medicale; și
  • participați la întâlniri offline, precum comitete sau conferințe consultative.

Din alte surse, cum ar fi:

  • companii de date care oferă servicii de informații în domeniul sănătății (inclusiv aPureBase, IQVIA și Wilmington Healthcare);
  • surse accesibile în mod public;
  • parteneri împreună cu care desfășurăm activități de marketing;
  • furnizori de servicii de marketing;
  • registre ale furnizorilor de servicii de îngrijire a sănătății;
  • pacienții dumneavoastră (în cazul în care aceștia ne-au anunțat că sunteți furnizorul lor de servicii de îngrijire a sănătății);
  • organizații ale pacienților;
  • agenții de organizare a evenimentelor;
  • agenții de turism;
  • platforme de socializare profesionale, cum ar fi LinkedIn; și
  • când ne menționați în mediul online, cum ar fi atunci când specificați un produs al companiei GSK într-o postare de pe Twitter.

În cazul în care vă conectați contul de rețea de socializare cu contul portalului GSK Pro sau cu un alt portal GSK, ne veți trimite din contul respectiv anumite informații cu caracter personal. Acestea pot include numele, adresa de e-mail, fotografia, lista contactelor din rețelele de socializare și orice alte informații cu caracter personal pe care ni le puneți la dispoziție atunci când vă conectați prin contul de rețea de socializare la portalul dumneavoastră GSK Pro sau la un alt cont de pe un portal GSK.

De asemenea, combinăm informațiile referitoare la dumneavoastră, colectate din diferite surse, inclusiv informațiile pe care ni le-ați oferit și pe cele cu caracter personal, care sunt colectate în timpul procesului de colaborare cu dumneavoastră.

Cum utilizăm informațiile dumneavoastră cu caracter personal?

Utilizăm informațiile dumneavoastră cu caracter personal numai în scopurile descrise mai jos în această notificare privind confidențialitatea sau în scopuri care sunt compatibile în mod rezonabil cu cele descrise.

Pentru a gestiona relația noastră cu dumneavoastră.

Vom utiliza informațiile dumneavoastră cu caracter personal pentru:

  • a vă oferi produsele și serviciile noastre;
  • a vă oferi servicii online, precum webcasturi, oportunități de angajare și rezultate financiare;
  • a vă gestiona contul de pe portalul GSK Pro sau de pe orice alt portal GSK și pentru a vă valida înregistrarea profesională;
  • a vă răspunde la întrebări și pentru a vă oferi informațiile pe care le solicitați sau pentru cazul în care considerăm că sunteți interesat de anumite produse sau servicii pe care le oferim. În cazul în care intenționăm să vă trimitem comunicări de marketing prin mijloace electronice, vă vom solicita consimțământul, dacă este necesar, iar dumneavoastră îl puteți retrage oricând;a vă rambursa cheltuielile sau a plăti pentru serviciile oferite;
  • a vă rambursa cheltuielile sau a plăti pentru serviciile oferite;
  • a vă personaliza experiența atunci când interacționați cu GSK;
  • a planifica angajamente cu reprezentanții de vânzări sau specialiștii noștri în științe medicale;
  • a raporta evenimentele adverse despre care ne notificați; și
  • a realiza statistici, studii și segmentări de piață, astfel încât să vă înțelegem preferințele și să ne îmbunătățim produsele, serviciile și comunicarea cu dumneavoastră.

Pentru a ne gestiona și îmbunătăți procesele și operațiunile de afaceri.

Vom utiliza informațiile dumneavoastră cu caracter personal pentru:

  • a gestiona securitatea rețelei și a sistemelor noastre de informații;
  • a ne gestiona eficient forța de muncă;
  • a răspunde la rapoartele pe care le-ați realizat, referitoare la posibilele efecte adverse asociate cu unul dintre produsele noastre și pentru a monitoriza siguranța acestora;
  • a păstra înregistrările privind relațiile noastre cu profesioniștii din domeniul sănătății;
  • a efectua analize de date, audituri și studii care ne ajută să oferim și să îmbunătățim platformele digitale, conținutul și serviciile GSK;
  • a monitoriza și analiza tendințele, gradul de utilizare și activitățile asociate produselor și serviciilor noastre, astfel încât să putem înțelege ce părți ale platformelor noastre digitale și ale serviciilor noastre prezintă cel mai mult interes și să îmbunătățim designul și conținutul platformelor noastre; și
  • a pregăti și a efectua rapoarte și analize de management, inclusiv statistici și indicatori.

Pentru a atinge alte obiective.

Vom utiliza informațiile dumneavoastră cu caracter personal pentru:

  • a respecta reglementările și legislația în vigoare;
  • a răspunde solicitărilor primite de la autoritățile publice competente;
  • a vă informa cu privire la modificările termenilor, condițiilor și politicilor noastre;
  • a exercita sau a apăra drepturile GSK împotriva litigiilor posibile, iminente sau actuale;
  • a investiga și a lua măsuri împotriva comportamentelor ilegale sau dăunătoare ale utilizatorilor;
  • a proteja GSK, interesele dumneavoastră vitale sau ale altor persoane;
  • Pentru a dezvălui orice transfer de valoare efectuat către dumneavoastră în legătură cu serviciile de experți pe care ni le furnizați;
  • În scop de autor al unei publicații științifice;
  • a obține informații și feedback despre produsele și serviciile noastre, în vederea corectării sau îmbunătățirii acestora, prin analiza informațiilor colectate de la surse externe, precum Google, Facebook și Twitter (sau altele); și
  • situațiile în care vindem, cesionăm sau transferăm, integral sau parțial, compania.

De ce avem dreptul să colectăm și să utilizăm informațiile dumneavoastră cu caracter personal?

Putem colecta și utiliza informațiile dumneavoastră cu caracter personal în următoarele situații:

  • pentru etapele necesare la încheierea sau la semnarea unui contract;
  • pentru a respecta legea, de exemplu:
    • obligațiile de reglementare de monitorizare și raportare pentru păstrarea evidențelor, inclusiv a celor referitoare la evenimentele adverse, reclamații ale produselor și siguranța produselor; și
    • pentru a respecta obligațiile privind anticorupția și transparența;
  • Ne-ați acordat în mod explicit permisiunea în acest sens, în cazurile în care această permisiune este obligatorie (denumirea folosită în legislație este „consimțământ”). Vă puteți retrage în orice moment consimțământul. În mod normal, vom avea nevoie de consimțământul dumneavoastră în următoarele situații:
    • la plasarea modulelor cookie pe dispozitivul dumneavoastră, pentru a determina modul în care utilizați site-urile noastre web și pentru a personaliza conținutul pe care îl vizualizați și notificările pe care le primiți, oferindu-vă numai conținutul de care sunteți interesat;
    • atunci când partajați informații sensibile despre dumneavoastră, precum cele referitoare la sănătate;
    • înainte de a vă trimite anumite comunicări de marketing electronic; și
    • în orice situație în care prelucrarea datelor cu caracter personal depinde de consimțământul dumneavoastră.
  • Trebuie să utilizăm informațiile dumneavoastră cu caracter personal în scopuri legitime de afaceri, de exemplu, pentru a ne desfășura activitatea cu succes. Acestea includ:
    • trimiterea materialelor de marketing direct către dumneavoastră (aveți oricând dreptul să renunțați la comunicările de marketing și la cele promoționale);
    • desfășurarea auditurilor și investigațiilor interne și respectarea politicilor interne privind mita și conflictul de interese;
    • gestionarea sistemelor și rețelelor noastre IT și de comunicații;
    • planificarea și îmbunătățirea activităților noastre de afaceri;
    • desfășurarea activităților de instruire și de colectare a feedbackului, pentru a se asigura controlul calității;
    • protejarea drepturilor, confidențialității, siguranței sau proprietății și/sau pe cele ale filialelor noastre, ale dumneavoastră sau ale altor persoane;
    • asigurarea funcționalităților pentru serviciile pe care vi le oferim, inclusiv asigurarea accesului la conturile la care v-ați înregistrat și oferirea serviciilor conexe de asistență pentru clienți;
    • verificarea eligibilității dumneavoastră pentru accesarea anumitor produse, servicii și date care pot fi oferite numai profesioniștilor autorizați din domeniul sănătății sau, în caz contrar, efectuarea unor verificări ale antecedentelor, pentru a ne asigura că putem colabora cu dumneavoastră;
    • analizarea sau anticiparea preferințelor dumneavoastră, pentru a identifica tendințe la nivel global, pentru dezvoltarea, îmbunătățirea sau modificarea produselor, serviciilor și activităților noastre de afaceri;
    • interacțiunea cu dumneavoastră prin intermediul forumurilor noastre pentru consultanță digitală online și acordarea permisiunii de a trimite mesaje către alte persoane, dacă doriți acest lucru;
    • răspunsul la întrebările sau la solicitările dumneavoastră și gestionarea acestora, inclusiv a solicitărilor de mostre;
    • trimiterea informațiilor cu caracter administrativ către dumneavoastră, precum modificările termenilor, condițiilor și politicilor noastre;
    • finalizarea tranzacțiilor dumneavoastră și oferirea serviciilor conexe de asistență pentru clienți;
    • Îndeplinirea obligațiilor noastre în materie de transparență;
    • crearea și menținerea unei baze de date pentru a vă identifica și pentru a interacționa cu dumneavoastră, în funcție de experiența profesională și de opinii și, dacă este cazul, în funcție de interacțiunile din trecut; și
    • contactarea dumneavoastră, pentru a vă oferi informații referitoare la produsele noastre sau pentru a vă solicita să participați la sondajele privind produsele sau serviciile noastre.
  • pentru stabilirea, exercitarea sau apărarea drepturilor sau acțiunilor în justiție;
  • pentru a vă proteja interesele vitale sau ale altor persoane; și
  • deoarece este necesar din motive de interes public considerabil, pe baza legilor aplicabile.

Cum protejăm informațiile dumneavoastră cu caracter personal?

Dorim să ne asigurăm că informațiile dumneavoastră cu caracter personal nu sunt partajate cu persoane neautorizate sau accesate de asemenea persoane. Utilizăm o varietate de măsuri de securitate și tehnologii pentru a asigura protecția informațiilor dumneavoastră cu caracter personal.

Alegem cu atenție furnizorii de servicii cu care colaborăm și ne asigurăm că aceștia dețin măsuri de securitate și tehnologii care să asigure protecția informațiilor dumneavoastră cu caracter personal.

Cu toate acestea, nu există garanții că un anumit sistem de transmitere a datelor sau de stocare a acestora este 100% securizat. Dacă aveți motive să credeți că interacțiunile dumneavoastră cu noi nu mai sunt securizate, notificați-ne imediat utilizând datele de conectare, în secțiunea „Informații de contact și Responsabilul privind confidențialitatea și protecția datelor cu caracter personal”.

Care sunt drepturile dumneavoastră cu privire la informațiile cu caracter personal?

Aveți drepturi despre care trebuie să vă informăm. Drepturile dumneavoastră pot varia în funcție de scopul de prelucrare a informațiilor cu caracter personal și de legislația aplicabilă în jurisdicția dumneavoastră, dar există excepții pentru anumite drepturi. În funcție de aceste aspecte, puteți avea dreptul:

  • să vă retrageți consimțământul privind prelucrarea informațiilor dumneavoastră cu caracter personal în scopuri de marketing direct;
  • să solicitați de la GSK informații cu privire la prelucrarea informațiilor dumneavoastră cu caracter personal, inclusiv să primiți copii ale informațiilor cu caracter personal;
  • să ne solicitați să corectăm informațiile pe care le considerați a fi incorecte sau incomplete;
  • să ne solicitați să ștergem informațiile dumneavoastră cu caracter personal;
  • să ne solicitați să restricționăm prelucrarea informațiilor dumneavoastră cu caracter personal;
  • să obiectați cu privire la prelucrarea informațiilor dumneavoastră cu caracter personal;
  • să ne solicitați să transferăm informațiile pe care ni le-ați furnizat de la o organizație la alta sau să vi le transferăm dumneavoastră; și
  • să trimiteți reclamații la autoritatea dumneavoastră locală de protecție a datelor.

Puteți afla cum să ne contactați pentru a ne solicita efectuarea oricăreia dintre acțiunile de mai sus, în secțiunea „Informații de contact și Responsabilul privind confidențialitatea și protecția datelor cu caracter personal”. 

Pentru protecția dumneavoastră și a confidențialității altor persoane, poate fi necesar să vă verificăm identitatea înainte de a finaliza ceea ce ne-ați solicitat să facem.

În cazul în care ne-am bazat pe permisiunea dumneavoastră de a vă utiliza informațiile cu caracter personal și v-ați retras această permisiune ulterior, este posibil să nu putem finaliza unele activități descrise în secțiunea „Cum utilizăm informațiile dumneavoastră cu caracter personal”.

Cât timp păstrăm informațiile dumneavoastră cu caracter personal?

În unele jurisdicții, ni se solicită în mod legal să vă păstrăm informațiile cu caracter personal pentru anumite perioade. Această perioadă depinde de cerințele legale specifice jurisdicției în care vă aflați atunci când partajați informațiile cu noi.

Vom păstra întotdeauna informațiile dumneavoastră cu caracter personal conform perioadei cerute de lege și atunci când este necesar în legătură cu o acțiune în justiție sau cu o investigație care implică GSK. În alte situații, vom păstra informațiile dumneavoastră cu caracter personal cât timp colaborăm cu dumneavoastră, pentru a procesa sau pentru a vă răspunde la întrebări sau solicitări sau în cazul în care v-am trimis o mostră de produs.

Cu cine partajăm informațiile dumneavoastră cu caracter personal?

Transferăm informațiile dumneavoastră cu caracter personal în funcție de necesități și pentru a respecta legile și reglementările și în contextul gestionării procesului de colaborare cu dumneavoastră.

Transferăm informațiile dumneavoastră cu caracter personal doar către echipele din cadrul companiilor și filialelor GSK care au nevoie de acces la aceste date pentru a-și desfășura activitatea. Pentru o listă a filialelor noastre și pentru locația acestora, utilizați acest link.

În unele țări, relația noastră cu dumneavoastră este gestionată pentru noi de furnizori de servicii specializate. Vom transfera informațiile dumneavoastră cu caracter personal către angajații și echipele acestor furnizori care au nevoie de acces la aceste date pentru a-și desfășura activitatea.

De asemenea, vom transfera informațiile dumneavoastră cu caracter personal către alte entități, cum ar fi:

  • agenții de organizare a evenimentelor;
  • agenții de marketing;
  • furnizori de tehnologie cu care colaborăm pentru a ne dezvolta și îmbunătăți site-urile web, forumurile și aplicațiile digitale;
  • furnizori de servicii media cu care colaborăm;
  • furnizorii de servicii de sănătate cu care colaborăm;
  • orice entitate care poate achiziționa afacerea sau mărcile noastre, ori o parte din acestea;
  • furnizori care gestionează rapoartele de evenimente adverse;
  • Asociațiile profesionale din industrie;
  • autorități de reglementare, instanțe, guverne și autorități de aplicare a legii locale sau din străinătate; și
  • consilieri profesionali, precum auditori, contabili și avocați.

În ce situații transferăm informațiile dumneavoastră cu caracter personal în afara țării dumneavoastră de origine?

Noi ne desfășurăm activitatea în întreaga lume. În consecință, este posibil să transferăm și să utilizăm informațiile dumneavoastră cu caracter personal în afara țării în care am colectat informațiile dumneavoastră. Aceste țări pot include: Statele Unite, Regatul Unit și India, precum și țările din Uniunea Europeană. Implementăm măsuri adecvate pentru a vă proteja informațiile cu caracter personal atunci când sunt transferate în afara țării dumneavoastră de origine, cum ar fi acorduri de transfer de date care includ clauze standard de protecție a datelor. Legile privind protecția datelor din țările în care transferăm datele pot fi diferite de cele din țara dumneavoastră de origine. Agențiile de punere în aplicare a legilor, agențiile de reglementare, autoritățile de securitate sau tribunalele din țările în care transferăm informațiile dumneavoastră cu caracter personal pot avea dreptul de a vă accesa informațiile cu caracter personal.

Informații suplimentare pentru persoanele cu domiciliul în Spațiul Economic European (SEE)

Comisia Europeană recunoaște faptul că unele țări din afara SEE au standarde similare de protecție a datelor. Lista completă a acestor țări este disponibilă aici.

În cazul în care transferăm informațiile dvs. cu caracter personal într-o țară care nu figurează în această listă, transferul va fi bazat pe Regulile corporatiste obligatorii (Binding Corporate Rules – BCR) și clauzele contractuale standard adoptate de Comisia Europeană. Acestea ne permit să efectuăm transferuri internaționale de informații cu caracter personal în cadrul grupului nostru de companii și să respectăm legile de protecție a datelor ale Uniunii Europene și Regulamentul general privind protecția datelor (GDPR).

Informații referitoare la copii

Serviciile noastre nu se adresează copiilor și nu colectăm în mod intenționat nicio informație cu caracter personal referitoare la copii, cu excepția cazului în care acest lucru este permis sau este cerut de legile în vigoare.

Module cookies, site web și datele aplicației; Utilizare pentru analize și marketing

Site-urile noastre web pot utiliza module cookie și tehnologii similare. Puteți accepta sau refuza modulele cookie. Dacă alegeți să refuzați modulele cookie, este posibil ca nu toate elementele de pe site-urile, aplicațiile și serviciile noastre să funcționeze cum se intenționa, deci experiența dumneavoastră ar putea fi afectată.

În măsura în care legile dumneavoastră locale consideră că informațiile colectate de modulele cookie și de alte tehnologii reprezintă informații cu caracter personal, vom trata aceste informații conform standardelor prevăzute în această notificare privind confidențialitatea.

Colectăm informații despre tipul de browser și sistemul de operare de pe computer, site-urile web pe care le-ați vizitat înainte și după ce ați vizitat site-urile noastre web, informațiile standard de conectare la server, adresele de Protocol internet (IP), datele despre locație, furnizorul de servicii de telefonie mobilă și sistemul de operare de pe telefonul mobil. Folosim aceste informații pentru a înțelege modul în care vizitatorii noștri folosesc site-urile web și aplicațiile mobile, pentru a le putea îmbunătăți, precum și pentru a îmbunătăți serviciile oferite și reclamele noastre. De asemenea, putem transfera aceste date către alte companii din cadrul grupului GSK și către alte terțe părți. Câteva dintre site-urile noastre web folosesc Google Analytics, un serviciu de analize web furnizat de Google, Inc. („Google”). Google Analytics utilizează module cookie pentru a analiza modelele de utilizare și poate colecta informații asociate cu utilizarea site-ului web, inclusiv adresa dvs. IP. Găsiți mai multe informații despre Google Analytics aici. Dacă nu doriți ca datele dvs. să fie utilizate de Google Analytics, puteți solicita acest lucru aici.

De asemenea, putem utiliza serviciile de remarketing furnizate de partenerii noștri de publicitate pentru a personaliza reclamele pentru vizitatorii site-urilor din rețelele lor de publicitate (și anume site-urile web diferite de site-urile GSK). Pe aceste pagini, este posibil să întâlniți reclame care se referă la interacțiunile dvs. anterioare cu GSK. Pentru a dezactiva personalizarea asociată cu reclamele oferite de Google, faceți clic aici. Pentru a dezactiva personalizarea asociată cu reclamele oferite de Facebook, faceți clic aici. Numeroase companii care afișează reclame bazate pe interese fac parte din Network Advertising Initiative („NAI”), Digital Advertising Alliance („DAA”) sau European Interactive Digital Advertising Alliance („EDAA”). Pentru a refuza reclamele bazate pe interese de la membrii acestor inițiative, puteți vizita site-urile web ale acestora la https://optout.networkadvertising.org/, https://optout.aboutads.info/ și https://www.youronlinechoices.com/.

Putem utiliza datele pe care le partajați cu noi pentru a lua decizii cu privire la interesele și preferințele dvs., astfel încât materialele de marketing pe care vi le punem la dispoziție să fie mai relevante. De asemenea, putem combina informațiile pe care le deținem despre dvs. cu datele referitoare la interesele sau datele dvs. demografice, colectate de terțele părți de la dvs., online și offline, pentru ca experiența dvs. să fie mai personalizată și pentru a adapta în continuare materialele noastre de marketing. Aveți anumite drepturi în legătură cu acest aspect – consultați „Care sunt drepturile dvs. cu privire la informațiile dvs. cu caracter personal?” de mai sus pentru mai multe detalii.

Folosim instrumentele Facebook pentru audiențe personalizate. Acest lucru ne permite să vă furnizăm reclame personalizate atunci când utilizați platformele Facebook, corelând adresa de e-mail a dvs. pe care o avem deja cu adresa de e-mail a dvs. pe care o are Facebook, pentru a vă prezenta cele mai relevante reclame GSK. Vom efectua acest lucru doar în baza consimțământului dumneavoastră. Uneori, putem utiliza informațiile despre dvs. pentru a construi modele similare. Acest lucru ne permite să generăm audiențe similare de clienți posibili (care pot avea interese sau date demografice similare cu ale dvs.) prin intermediul unor platforme publicitare precum Facebook sau Google, pe baza datelor pe care le dețin platformele respective despre alte persoane. De regulă, aceasta înseamnă că partajăm adresa dvs. de e-mail cu partenerii noștri de publicitate. Dacă doriți să refuzați opțiunea privind audiențele similare din Google, puteți face acest lucru aici.

Cum actualizăm această notificare privind confidențialitatea?

Această notificare privind confidențialitatea va fi actualizată periodic. Toate modificările intră în vigoare în momentul publicării versiunii actualizate a notificării privind confidențialitatea în Centrul nostru de Confidențialitate. Ultima actualizare a acestei notificări privind confidențialitatea a fost efectuată la data „Ultima actualizare” indicată mai sus. În cazul în care modificările sunt semnificative, vom furniza o notificare evidențiată pentru a vă informa cu privire la modificările efectuate.

Responsabilitatea noastră cu privire la site-urile web pe care nu le deținem sau pe care nu le controlăm

Portalul nostru GSK Pro și alte portaluri și site-uri GSK pot conține linkuri către site-uri web sau aplicații mobile pe care nu le deținem și asupra cărora nu avem control. Această notificare privind confidențialitatea nu acoperă aceste aspecte. Citiți notificările privind confidențialitatea asociate cu acele site-uri web și aplicații mobile, dacă doriți să aflați cum colectează, utilizează și partajează informațiile dumneavoastră cu caracter personal.